Cum invingem teama de dentist?

In cele mai multe cazuri teama de dentist este cea care determina pacientul sa ajunga la tratament doar atunci cand apare durerea. Din pacate, aceasta este cea mai gresita alegere pentru ca daca ne vom prezenta la medicul stomatolog atunci cand sesizam cea mai mica problema aparuta nu va trebui sa suportam nici un fel de durere. Este foarte important mesajul pe care parintii il transmit mai departe copiilor, deoarece un copil care vine in contact de timpuriu, considerand consultul stomatologic ca pe un joc placut ce trebuie sa faca parte din viata lui, va fi scutit de temeri ulterioare, de dureri, de tratamente si costuri suplimentare de-a lungul intregii vieti.
 

CARIA DENTARA

1) Cum previi caria dentara?

Periajul de doua ori pe zi, utilizarea periutelor interdentare si a atei dentare in spatiile in care periuta normala nu poate patrunde, vizitele regulate la stomatolog o data la 6 luni reprezinta cele mai usoare si mai putin costisitoare metode de preventie a aparitiei cariei dentare.

2) Detartrajul previne aparitia cariilor?

Detartajul se efectueaza de doua ori pe an si are drept scop indepartarea tartrului pentru a preveni afectiunile dentare ?i pe cele ale parodon?iului marginal. Astfel, efectuarea unui detartraj în cabinetul stomatologic la fiecare ?ase luni, opre?te evolu?ia parodontopatiilor si previne aparitia cariilor. Detartrajul efectuat de Glamour Dental Clinic se efectueaza cu ultrasunete, nu traumatizeaza dintii sau gingiile, este usor de suportat, fiind in totalitate un procedeu nedureros. O atentie deosebita in timpul detartrajului trebuie acordata persoanelor care au implanturi dentare, detartrajul necesitand anse speciale.


 

DENTITIA COPIILOR

1) Dintii de lapte trebuie tratati?

Tratarea cariei dintilor de lapte trebuie efectuata in scopul prevenirii aparitiei durerilor, a altor carii, dar si a evitarii pierderii dintilor. Dintii temporari trebuie mentinuti pe arcada pana cand vor erupe cei permanenti pentru a se pastra atfel spatiul necesar alinierii lora. Prin pierderea timpurie a dintilor de lapte, dintii ramasi in vecinatate vor migra si cei permanenti nu vor avea spatiu suficient pentru a erupe sau vor erupe in pozitii anormale. In aceste situatii, purtarea de aparat ortodontic este inevitabila.


 

2) Cand si de ce se recomanda sigilarea dintilor?

Sigilarea dintilor este o metoda de prevenire a cariei dentare si se face atat la dintii temporari (de lapte), cat si la cei permanenti, de obicei, imediat dupa ce au erupt. Dintii definitivi se sigileaza astfel: molarii de 6 ani si 12 ani, dar si premolarii de la 6 la 15 ani. Pot fi sigilati doar dintii intacti, care nu prezinta carii si doar in cabinetul stomatologic. Sigilarea santurilor si fosetelor este considerata cea mai sigura metoda de profilaxie primara, fiind o metoda de imunizare a acestor suprafete. Se folosesc rasini compozite transparente sau opace, cu cementuri ionomere de sticla cu continut ridicat de fluor. Sigilarea elimina complet riscul aparitiei cariilor doar pe suprafetele ocluzale (de masticatie), de aceea ramane de o importanta majora periajul dintilor efectuat corect, de doua ori pe zi. Dintii sigilati trebuie controlati periodic la medicul stomatolog.


 

TRATAMENTUL STOMATOLOGIC LA GRAVIDE

1)Se poate face tratament stomatologic in timpul sarcinii?

In primul trimestru de sarcina trebuie sa se evite, pe cat posibil administrarea oricaror medicamente, radiografiile se efectueaza decat in situatii de stricta necesitate, deoarece, in aceasta perioada, se formeaza organele copilului.

In ultimul trimestru de sarcina, orice stres suferit de mama poate declansa nasterea, deci trebuie luate in calcul toate aspectele.

Cea mai indicata si mai sigura perioada pentru efectuarea tratamentelor stomatologice o reprezinta al doilea trimestru de sarcina.

2) Se pot face anestezii in timpul sarcinii?

Da, se poate face anestezie, dar fara adrenalina, deoarece, in anumite cazuri, adrenalina poate sa provoace contractii.

3) Se pot face radiografii in timpul sarcinii?

Radiografiile dentare sunt total interzise in primul trimestru de sarcina, dar in al doilea si al treilea trimestru, in situatii ce nu suporta amanare, se pot efectua, folosind o doza de radiatii mai scazuta decat in mod obisnuit, protejand fatul cu sort de plumb, si glanda tiroida a mamei cu un guler special din plumb.

4) Se pot face extractii dentare in timpul sarcinii?

Extractiile dentare se pot realiza doar intre lunile a IV-VII de sarcina, in celelalte luni, doar in cazul in care durerile devin greu de suportat de catre mama.

 

BOLILE SARCINII

1) Ce este gingivita de sarcina?

Gingivita de sarcina reprezinta inflamatia tesuturilor gingiei, a papilei si a marginii libere a gingiei, aparuta din cauza modificarilor hormonale induse de sarcina, asociate cu placa bacteriana.

Sarcina nu produce gingivita, dar poate influenta raspunsul tesuturilor gingivale fata de placa bacteriana, care este, de fapt, adevarata cauza a gingivitei. Sangerarea gingiilor in sarcina apare la 50-100% din cazuri. Tratamentul gingivitei de sarcina in cabinetul stomatologic consta in indepartarea placii bacteriene si a tartrului prin detartraj supragingival, evitand, pe cat posibil, traumatismele subgingivale. Detartrajul trebuie sa fie urmat de un periaj profesional.

Pentru a reduce efectele cauzate de gingivita in perioada sarcinii, pacientele trebuie sa respecte o igiena orala riguroasa: periajul dintilor de doua ori pe zi, folosirea atei dentare si a apei de gura cu efect antimicrobian.

2) Ce este tumora gingivala de sarcina?

Tumora de sarcina reprezinta hiperplazia sau dezvoltarea excesiva a papilei gingivale interdentare, nefiind de natura canceroasa. Aceasta poate da sangerare, durere, dificultati in alimentatie si vorbire. Aceasta poate disparea dupa nastere, odata cu scaderea nivelului estrogenilor, sau atunci cand persista sau este de dimensiuni mari, poate fi nevoie de o interventie minim invaziva efectuata de catre medicul specialist.

 

INTERACTIUNI ALE MEDICAMENTELOR IN TIMPUL SARCINII

1) Pot fi administrate antibiotice in timpul sarcinii?

Antibioticele sunt, in unele situatii, indispensabile in tratarea anumitor afectiuni dentare. Pacientele insarcinate pot lua antibiotic doar la recomandarea medicului stomatolog, ginecolog sau pediatru, deoarece nu toate antibioticele sunt compatibile cu sarcina.

2) Se poate face anestezie in timpul alaptarii?

Inaintea efectuarii tratamentului stomatologic, medicul trebuie instiintat de faptul ca pacienta alapteaza. In aceasta situatie se va folosi doar anestezie fara adrenalina. Aruncarea primului lapte matern dupa efectuarea tratamentului stomatologic pare a fi doar un mit, tinand cont de faptul ca in vremurile actuale este incurajata alaptarea imediat dupa nastere, chiar daca pe parcursul ei au fost folosite anestezice mult mai puternice pentru a face travaliul mai usor de suportat de catre mama. Din tot ceea ce se foloseste in timpul interventiilor stomatologice, doar o cantitate extrem de mica ajunge in laptele matern.

3) Pot lua antibiotice in timpul alaptarii?

Doar medicul stomatolog este in masura sa recomande antibioticul potrivit pentru situatia dumneavoastra. Automedicatia trebuie, in totalitate, evitata deoarece exista antibiotice ale caror substante de baza sunt incompatibile cu alaptarea.

 

IMPLANT DENTAR
 

1) Cand este necesar implantul dentar?

Atnci cand lipsesc unul sau mai multi dinti este necesar implantul dentar. Avantajul principal al implantului dentar este conservarea structurilor dentare, fiind solutia moderna ce reda atat functiile estetice, cat si pe cele anatomo-functionale. Varianta puntilor dentare reprezinta o metoda invechita ce are ca mare dezavantaj slefuirea dintilor vecini pentru realizarea lor. In prezent, implantul dentar pastreaza dintii vecini integrii, neintervenindu-se deloc asupra lor, osul nu se mai atrofiaza ca in cazul puntilor dentare, iar migratia dentara este oprita. Putem spune, fara rezerve, ca implantul dentar este cea mai buna metoda de tratament existenta la ora actuala in intreaga lume.

2) Cum se face un implant dentar?

Sub anestezie locala, procesul incepe cu inserarea implantului (a piesei din titan) in os, ulterior acestei etape urmand o perioada de osteointegrare ce poate dura intre 3 si 6 luni, iar ultima etapa este reprezentata de partea protetica in care se realizeaza coroana finala a dintelui inlocuit. Exista insa si situatii in care incarcarea protetica a implantului se poate face imediat dupa inserarea lui.

3) Implantul dentar doare?

Inserarea implantului dentar se face sub anestezie locala, fara ca pacientul sa simta nici un fel de durere. Dupa trecerea efectului anesteziei, pacientul trebuie sa respecte cu strictete indicatiile si medicamentatia prescrisa de catre medicul stomatolog, astfel nu va simti decat, cel mult, un disconfort si deloc senzatia de durere.

4) Pana la ce varsta se poate insera implantul dentar?

Pentru inserarea implantului dentar varsta nu reprezinta nici un fel de impediment, importanta este grosimea osului din zona edentata si starea de sanatate a pacientului. Aceasta grosime poate fi aflata in urma efectuarii unui computer tomograf.

5) Care sunt cele mai bune implanturi dentare?

De cele mai multe ori, calitatea implantului dentar este reflectata de pretul platit de catre pacient. Un implant dentar ieftin presupune din start un risc asumat de catre pacient. Un implant dentar de calitate superioara are o integrare foarte buna, o stabilitate perfecta, redandu-i dintelui estetica, sanatatea si functionalitatea de durata.

6) Cat dureaza inserarea unui implant dentar?

Timpul de inserare al unui implant dentar este de 20-25 de minute, in situatiile in care este necesara si aditia de os fiind nevoie de un timp mai indelungat.

7 )Daca fumez pot avea implant dentar?

Da, chiar si fumatorii pot avea implanturi dentare, doar ca durata acestora va fi mai scazuta decat in cazul nefumatorilor. Ideala pentru sanatatea implanturilor si a vietii pacientului, in general, este renuntarea la fumat.

 

APARAT DENTAR

1) Pana la ce varsta pot purta aparat dentar?

Varsta nu reprezinta un impediment pentru purtarea de aparat dentar, doar ca rezultatele rapide sunt la varste mai mici. In cazul adultilor purtarea aparatului dentar este necesara pe o perioada mai indelungata.

2) Cand este nevoie de aparat dentar?

Necesitatea purtarii de aparat dentar este stabilita doar de catre medicul ortodont. Acesta este necesar atunci cand avem de a face cu dinti stambi, distantati sau inghesuiti, rotati fata de axul lor initial, pozitionati prea in fata sau prea in spate, sau, in cazul adultilor, pentru crearea de spatii necesare inserarii implanturilor dentare.

3) Cat timp este necesara purtarea aparatului dentar?

Timpul necesar purtarii aparatului difera de la o persoana la alta in functie de gravitatea problemei, de distanta pe care trebuie sa se miste dintii, de sanatatea acestora, a gingiilor si a osului care sustine dintii. Este foarte important este ca pacientul sa urmeze cu strictete indicatiile medicului ortodont si sa se prezinte la toate activarile. Daca este sa facem o medie, un aparat dentar se poarta cel mult 2, 3 ani.

4) Aparatul dentar este dureros?

In primele 2-3 zile de la montarea aparatului dentar pacientul poate simti o durere, mai ales cand incearca sa mestece alimentele, senzatie care va disparea treptat in urmatoarele zile, pana la disparitia sa completa. Pacientilor cu o sensibilitate crescuta la durere medicul ortodont le va prescrie analgezice in functie de situatie.

5) Este posibil ca dupa purtarea aparatului dentar dintii sa migreze in pozitia initiala?

Pentru a evita aparitia acestui inconvenient, dupa purtarea aparatului ortodontic medicul ortodont va recomanda purtarea de gutiere nocturne de contentie, sau va monta pe interiorul dintilor o bara de contentie.

6) Ce reguli de igiena trebuie respectate atunci cand purtam aparat ortodontic?

Aparatul dentar necesita o igiena mult mai riguroasa decat cea a dintilor in mod obisnuit. Marele avantaj este reprezentat de faptul ca la ora actuala exista pe piata dusuri bucale si o gama larga de periute (normale, electrice, interdentare) care ajuta la mentinerea unei foarte bune igiene orale.

7) Exista aparat dentar estetic?

Aparatele dentare pot fi metalice, din safir sau ceramice si pot fi plasate atat pe exteriorul, cat si pe interiorul dintilor. In vremurile actuale purtarea de aparat dentar nu mai dezvolta complexe in intermediul tinerilor, devenind deja o moda, ajungand practic sa fie la fel ca orice alt accesoriu in randurile copiilor si adolescentilor.


 

AFECTIUNI STOMATOLOGICE FRECVENTE
 

GINGIVITA

 

1) Cum pot sti daca sufar de gingivita?

Gingivita este una dintre cele mai frecvente afectiuni ale cavitatii bucale si este reprezentata de inflamatia gingiilor. Atunci cand, gingia se inroseste si se inflameaza si de cele mai multe ori apare sangerarea in timpul periajului si a utilizarii atei dentare. Aspectul gingiilor se modifica devenind lucios, textura lor devine mai moale si pot aparea chiar ulceratii sau fisuri la nivelul lor. Faptul ca nu este o afectiune dureroasa determina multi pacienti sa ignore aceasta afectiune, lucru total gresit, deoarece lasata netratata poate provoca complicatii severe, precum halena persistenta, desprinderea si retractia gingiilor de pe dinti, aparitia puroiului la nivelul gingiilor si in cel mai grav caz, aparitia mobilitatii dintilor. De aceea, prezentarea la medicul stomatolog inca de la primele semne in vederea realizarii unei curatari profesoinale sunt esentiale pentru a preveni situatii neplacute si mult mai greu de tratat.

2) Cauzele gingivitei

Cauza principala a aparitiei gingivitei este reprezentata de catre bacterii. In contextul efectuarii unei igiene precare, bacteriile din cavitatea bucala se depun in straturi formand placa bacteriana. Placa bacteriana nefiind indepartata la timp duce la aparitia tartrului si la ingreunarea procesului de curatare a dintilor. Alte cauze ce duc la aparitia gingivitei sunt: fumatul, schimbarile hormonale, ereditatea, sarcina, menopauza, diabetul zaharat, administrarea anumitor medicamente, alimentatia saraca in nutrienti, unele afectiuni hematologice etc.

 

PARODONTOZA

1) Cum tratam parodontoza?

Afectiunile de aceasta natura nu trebuie deloc amanate. Tratarea din timp presupune prvenirea distrugerii tesuturilor, controlul infectiei si prevenirea mobilizarii dintilor. Placa bacteriana formata la nivelu;l dintilor si radacinilor acestora trebuie indepartata. In situatia in care boala a vansat foarte mult, tratamentul chirurgical ramane singura solutie. Acesta depinde de la un pacient la altul si poate consta in: gingivectomii, chiuretaj subgingival, operatii cu lambou, aditii osoase, aditii de substante pentru regenerarea tisulara.

2) Daca sufar de parodontoza imi pot pierde dintii?

Parodontoza este o afectiune a parodontiului (zona de sustinere a dintilor in oasele maxilare). Este o afectiune extrem de serioasa, care lasata netratata poate duce la pierderea dintilor.


 

BRUXISM

1) Ce este si cum se trateaza bruxismul dentar?

Bruxismul dentar este o tulburare cunoscuta sub denumirea de scrasnitul dintilor, care se produce, de cele mai multe ori, inconstient si care poate cauza in timp leziuni dentare, abrazarea dintilor, dar si dureri la nivelul articulatiei temporomandibulare. Cei mai multi dintre pacienti, nu sunt constienti de existenta acestei afectiuni, pana cand incepe sa fie afectata integritatea dintilor. Cauzele cele mai frecvente ale bruxismului sunt stresul si anxietea, dar pot fi reprezentate si de anumite tulburari de ocluzie aparute ca urmare a pierderii dintilor asociata cu migrari orizontale sau verticale, a unor lucrari protetice efectuate incorect, sau despre care pacientul nu a informat medicul ca nu le poate folosi cum trebuie. Bruxismul poate conduce in timp la disfunctie madibulara si pierderea dintilor. Tratamentul consta in purtarea pe timpul noptii a unei gutiere de bruxism realizata personalizat pentru fiecare pacient in parte, dintr-un material adaptat nevoilor fiecaruia. Este foarte importanta tratarea problemei care a dus la aparitia bruxismului, altfel acesta poate sa reapara oricand.

 

ESTETICA DENTARA

1) De ce se pateaza dintii?

Dintii pot fi patati datorita consumului de ceai sau cafea, a unor condimente si sosuri, a sucurilor indiferent ca sunt acidulate sau nu, a consumului de dulciuri etc. Un factor ce poate duce la patarea dintilor il reprezinta schimbarile de temperatura. De aceea un rol deosebit de important il reprezinta igiena dentara efectuata riguros ori de cate ori consumam alimente din cele enumerate mai sus.

2) Cat de sigura este albirea dintilor?

La ora actuala pe piata exista o multitudine de produse pentru albirea dintilor. Nu toate dintre ele sunt sigure si in urma utilizarii lor, nu doar aspectul, ci si sanatatea dintilor pot avea de suferit. Cea mai sigura metoda de albire este cea efectuata de catre medicul stomatolog in cabinetul de medicina dentara. Albirile repetate dupa intervale scurte de timp duc la afectarea smaltului dintilor, de aceea albirile dentare nu se fac fara un consult in prealabil.


 

CHIRURGIE DENTARA

1) Cand este necesara extractia molarilor de minte?

Doar 2% din populatia planetei detine dantura perfecta. In celelalte cazuri, cele mai multe probleme se declanseaza odata cu aparitia molarilor de minte, deoarece arcada este dezvoltata suficient pentru o dantura completa, dar nu si pentru molarii de minte. Aparitia acestora poate crea serioase probleme. Spatiul nefiind suficient, odata cu cresterea acestora celilalti dinti se pot deplasa creand serioase probleme. Extractia este necesara atunci cand: aparitia lor afecteaza aliniamentul si sanatatea celorlalti dinti, atunci cand acestia erup partial devenind astfel o sursa de proliferare a bacteriilor, daca genereaza durere, daca au carii profunde, daca sunt orientati spre dintele vecin pe care il pot caria, daca retentia placii bacteriene creste datorita lor, daca sunt inactivi in masticatie etc.


 

PROTETICA

1) Cat rezista o lucrare protetica?

Prelungirea vietii lucrarii dentare este strans legata de pastrarea regulilor de igiena, de respectarea indicatiilor date de catre medicul stomatolog, cat si de prezentarea regulata la medic. Este foarte importanta curatarea atat a dintilor, cat si a gingiilor pentru a evita aparitia bolilor gingivale. Alimentele dure si obiceiurile nesanatoase precum scrasnitul dintilor pot scurta simtitor timpul de viata al unei lucrari dentare.Timpul de viata al lucrarii nu poate fi exprimat cu exactitate, acesta variind de la cativa ani, pana la zeci de ani, sau chiar o viata, depinzand de foarte multi factori: de sanatatea dintilor de sub lucrare, sau a osului in cazul implanturilor dentare, de calitatea materialului pentru care a optat pacientul, de corectitudinea efectuarii lucrarii protetice, de starea de sanatate a pacientului, de igiena dentara, etc.